Dragă prietene!
Dacă ai gândurile suicidare înseamnă că treci prin dureri, frustrări, zbateri, neajutorare și dezamăgiri cumplite. Și ele nu sunt ușoare deloc de simțit. Nu e simplu să navighezei prin ele și îmi pare rău pentru aceste momente grele ale vieții tale.
Totodată, în mijlocul disperării uneori mai apare întrebarea. ”Mai pot eu face ceva pentru mine în aceste stări ca să le reduc?” sau ”Se poate face ceva în stările mele groaznic de suportat?” Eu zic ”da”, pentru că probabil tu zilnic reușești asta. Asta înseamnă că mai poți fi victorios sau victorioasă încă o zi. Poate nu vezi ce efort depui și nu este nimeni să te încurajeze, însă tu, așa cum poți, până acum pasuleț cu pasuleț ai câștigat lupta. Chiar dacă poate fi la moment cumplită. Eu cred în tine, cred că o vei birui iar!
Aș vrea să te încurajez prin faptul că da, chiar acum, tu mai poți să te ajuți pe tine. Poate că nu simți că e adevărat acest lucru pentru că durerea și neputința îți strigă ”Nu mai poți!”. Sau poate că ai încercat tot ce ai știut până la moment.
Chiar în mijlocul neputinței, dezamăgirilor, decepțiilor, descurajărilor și disperării mai este un loc mic pentru speranță. Deși trăirile suicidare pot fi insistente și tind să îți conducă centrul de decizii personal, tu rămâi o persoană importantă cu libertatea de a alege să faci ceva constructiv pentru tine în acel moment ca să eviți să pui viața și sănătatea ta în pericol. Permite-mi să-ți ofer câteva gânduri aici, mai ales pentru momente, când gândurile suicidare tind să preia controlul.
Iată ce mai poți face în confruntarea ta cu gândurile și stările suicidare:
1. Vorbește cu cineva despre lupta ta cu gândurile suicidare – Poți vorbi cu un prieten, un membru al familiei sau cu un profesionist în sănătate mintală. Poți să ne scrii la email sau chat, accesează butonul verde din dreapta paginii. Poți stabili o ședință la psiholog sau o vizită la psihiatru (da, și asta este ok și asta nu înseamnă că ești nebun/ă).
2. Evită izolarea și mergi în comunitate- Dacă te simți singur sau izolat, încearcă să te conectezi cu alte persoane. Dacă nu ai cu cine să te conecteți, important este să nu rămâi singur/ă în spațiul sau locul periculos pentru tine. Pleacă de acolo! Du-te în mulțime, la magazin, piață, biserică, la oprire, oriunde sunt oamenii. Privește oamenii în ochi. Contactul vizual te va ajuta să te mobilizezi să depășești criza suicidară la moment. Sau poți să te mobilizezi să mergi la o întâlnire de grup sau poți participa la activități care te interesează. Fă orice să nu te izolezi.
3. Fă ceva ce ți-ar oferi ție grija ta. – Mișcă-te, fă sport, mergi la plimbare, mănâncă bine și sănătos, dormi, fă o baie. Orice ar avea nevoie corpul tău, chiar dacă nu vrei.
4. Ia măsuri de siguranță – Dacă ai un plan de sinucidere, ia măsuri de siguranță pentru a te proteja. Poți ascunde sau arunca orice obiecte periculoase sau să ceri cuiva să te supravegheze pentru o perioadă. Cel mai bine să le dai cuiva obiectele periculoase chiar acum!
5. Apucă-te să faci ceva, ce știi că de obicei îți aduce plăcere: asultă muzica preferată (nu depresivă), crează ceva, mergi la ocupații preferate de grup. Acum!
6. Învață să-ți gestionezi trăirile în perioade copleșitoare a vieții – Învățarea unor tehnici de gestionare a stresului, cum ar fi meditația, activități spirituale precum rugăciunea sau tehnici de respirație profundă, te pot ajuta să reduci din intensitate emoțiile dureroase. Cel puțin acum poți respira mai lent și mai adânc de 8-10 ori. Aceasta ajută la oxigenarea suplimentară a creierului și te va ajuta să reduci din tensiune interioară. Nu trebuie să știi multe rugăciuni sau meditații, zi doar ”Doamne-ajută!” și continuă să faci ce poți tu mai bine pentru tine. Uneori asta însemnând că tu respiri. Pentru tine.
7. Accesează resursele disponibile – Dacă tot navighezi pe internet, caută organizații și grupuri de sprijin care oferă suport pentru persoanele care se confruntă cu realitățile în care ai tu probleme. Poți căuta grupuri de suport online. Poți primi aici pe www.pentruviata.md (butonul verde din dreapta paginii) ajutor specializat în confruntarea cu gânduri suicidare.
Este important să cauți ajutor imediat, dacă gândurile sau trăirile suicidare nu cedează. Dacă nimic din cele de sus nu ajută, după ce le-ai încercat, sau dacă te afli în mijlocul tentativei de suicid, sună la 112.
Eu știu că este viață după gânduri insistente de suicid. Eu cred în efortul tău și că vei reuși să le depășești. Eu știu că pas cu pas această perioadă cumplită va ceda și vei simți și alte trăiri mai constructive. Te susțin în navigarea ta spre depășire a gândurilor suicidare. Tu nu ești singur/ă!
Cu drag,
Consilierul tău
[…] Când gândurile suicidare te copleșesc […]